Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare meteo de vreme rece, geroasă noaptea și dimineața, valabilă în toate zonele țării, în perioada 31 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, vremea se va menţine rece în toată ţara. Se vor înregistra astfel temperaturi maxime preponderent negative, iar dimineaţa şi noaptea va fi ger în nord, nord-est şi centru şi local în restul zonelor, cu minime termice sub -10 grade, până în jurul a -18 grade în depresiuni.
Temporar, vântul va avea intensificări pe crestele montane şi în zona litoralului.
Potrivit ANM, începând din noaptea de 2 / 3 ianuarie, aria ninsorilor va fi in extindere treptată.