Restaurantele din judeţ, unde vor fi organizate mese festive în noaptea de Revelion, au fost verificate de inspectorii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
În urma neregulilor constatate s-au aplicat 11 de sancţiuni contravenţionale dintre care cinci de amenzi în cuantum de 13.000 lei. Amenzile au fost aplicate pentru neverificarea instalaţiilor electrice sau utilizarea acestora cu improvizaţii, lipsa iluminatului de evacuare, neorganizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă şi neîntocmirea planului de evacuare.
Operatorilor economici li s-a transmis regulile şi măsurile ce se impun pentru desfăşurarea în condiţii de securitate privind apărarea împotriva incendiilor, precum şi alte aspecte cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice de Revelion şi interzicerea unor activităţi cu risc de incendiu.
S-a interzis folosirea flăcării : lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe timpul spectacolelor desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante.
În situaţia organizării jocurilor de artificii cu articole pirotehice, se va solicita Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, emiterea acordului pe baza documnentelor necesare.
Totodată, li s-a atras atenţia ca numărul persoanelor participante să nu depăşească capacitatea maximă admisă a sălilor, prevăzută în documentaţiilor tehnice.Pe timpul controalelor s-a urmărit: