O angajată a BCR Botoşani a fost prinsă după ce a luat peste 10.000 de euro din conturile clienţilor. Femeia lucra ca operator ghişeu la BCR şi avea acces la sistemul informatic ce gestiona conturile bancare.
Magistrații Curţii de Apel Suceava au condamnat-o, marţi, la un an şi şase luni închisoare cu suspendare, în condiţiile în care ea a achitat prejudiciul produs în timpul procesului.
Potrivit procurorilor, Daniela Fediuc, de 50 de ani, a efectuat, în perioada 18 august 2010- 31 iulie 2012, 38 de operaţiuni de retragere din două conturi de economii aparţinând unor persoane fizice. Femeia întocmea documentele de retragere şi semna în numele celor două persoane.
Ca să nu fie descoperită, la anumite intervale de timp mai alimenta conturile cu diferite sume, însă în noiembrie 2012, un control al Direcţiei Antifraudă din cadrul băncii a descoperit operaţiunile neautorizate şi a stabilit că în tot acest timp angajat şi-a însuşit 10.073 de euro. Iniţial aceasta şi-a recunoscut fapta, însă ulterior a uzat de dreptul de a nu da declaraţii în faţa anchetatorilor.