Acuzații dure la adresa guvernării Ponta, lansate de la tribuna Parlamentului de un deputat botoșănen.
Deputatul PNL Cristian Constantin Roman a caracterizat guvernarea de aproape patru ani a PSD ca fiind plină de minciună, contraperformanțe, probleme grave cu legea și multă inconștiență.
“Abia acum, când PSD nu mai deține controlul guvernării, când nu mai controlează accesul la informațiile financiare ale ţări și nu mai ascunde adevărurile dureroase, acum când aparatul de propagandă începe să dea rateuri, se văd adevăratele rezultate privind modul în care, vreme de aproape patru ani, PSD a guvernat această țară. Minciună, propagandă, laudă de sine şi nici un fel de proiect util demarat şi dus până la capăt de fosta guvernare. Mai mult, prin exces de promisiuni şi măsuri populiste, s-a atentat chiar şi la fărâma de stabilitate a economiei, atât de greu câştigată. Standardul de viaţă al unui popor nu poate creşte din pix! PSD şi Victor Ponta şi-au pregătit cu mare atenţie ieşirea de la guvernare. Au promis vrute şi nevrute şi chiar au legiferat măsuri pentru care ştiau foarte bine că nu au soluţii bugetare. Mă mir că Victor Ponta nu l-a plagiat și pe Dan Diaconescu, că nu a promis câte 20.000 de euro ori chiar mai mult, pentru fiecare român. Ar fi fost în stare, ştiind că nu el trebuie să onoreze promisiunile, conștient fiind, totuși, că nu ramâne în funcție și în 2016. PSD a guvernat tot timpul după principiul „după noi potopul”, iar situaţia în care se află acum România demască modul profund incompetent de care a dat dovadă în ultimii patru ani”, se arată în declarația făcută de parlamentarul liberal.