Un copil, în vârstă de șapte ani, din Botoșani, a fost rănit, vineri, de o mașină, într-o parcare din municipiul Suceava.
Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, în timp ce conducea autoturismul într-o parcarea unui bloc de pe strada Calea Obcinelor din municipiul Suceava, un bărbat de 36 de ani din comuna Şerbăuţi, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a accidentat uşor un minor de 7 ani din judeţul Botoşani, care se deplasa prin parcare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, se arată în comunicatul Poliției.