Antrenorul FC Botoşani s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi în meciul cu Concordia Chiajna.
Tehniciaul s-a arătat uşor dezamăgit de faptul că a fost ultimul meci al anului având în vedere forma în care era echipa, dar a recunoscut că este o pauză necesară pentru petrecerea sărbătorilor de sfârşit de an.
„Am jucat foarte bine, cum am făcut-o în ultimile jocuri. Pot spune că îmi pare rău că se întrerupe campionatul, dar este şi o pauză meritată. Importantă că până în ultimul minut de joc am rămas o echipă arţăgoasă, reactivă. În afară de meciul de la Iaşi, în toate am marcat. Sunt bucuros că în momentul în care am venit era un golaveraj mai prost şi acum stăm mai bine. Trebuie să avem grijă ce transferuri facem şi să ne pregătim bine pentru meciurile ce urmează anul viitor. Apoi să vedem ce va fi cu acel play out. Mai sunt trei jocuri după care începe alt campionat. Cu acest final am salvat un sezon îndoielnic. Am reuşit să aducem zâmbetul pentru spectatori”, a declarat Cristi Pustai.