Un tânăr din municipiul Botoşani a fost implicat, joi noapte, într-un accident mortal petrecut în judeţul Iaşi.
O studentă, de 22 de ani, ce se afla la volanul unui Fiat Punto ce se îndrepta dinspre Iaşi spre Târgu Frumos a pierdut controlul volanului, într-o curbă în localitatea Bălţaţi, şi s-a izbit de o autoutilitară condusă de botoşăneanul de 29 de ani şi care venea din sensul opus.
Impactul a fost atât de puternic încât Şoferiţa a murit pe loc iar o pasageră din dreapta a fost transportată la spital unde a primit îngrijiri medicale.
Scena accidentului este greu de descris. Mașina a fost transformată într-un maldăr de fiare, iar resturi din autoturism au fost împrăștiate pe o rază de 50 de metri.
Dubița, grav avariată, a ajuns în șanț.
Sunt două posibile motive pentru accident: ori șoferița a adormit la volan, ori a derapat deoarece șoseaua este alunecoasă.
Polițiștii fac cercetări cu privire la condițiile în care s-a produs tragedia. Aceştia nu au fost public numele persoanelor implicate în accident.
Sursa: ZiaruldeIaşi