Un fost angajat al unui hotel din Câmpulung Moldovenesc, un botoșănean în vârstă de 19 ani, transformă banalul săpun în adevărate opere de artă.
David Elisei, renumit pentru sculpturile sale în fructe, lucrează cu măiestrie în…săpun. Tânărul este perseverent în tot ceea ce face și cu multă răbdare și atenție, dar mai ales cu mult talent, reușește să realizeze lucruri spectaculoase, potrivit SuceavaNews.
„Fiind deja îndrăgostit de sculptura în fructe și pasionat de arta aceasta thailandeză, mă tot gândeam ce aș putea să fac din momentul în care vine sezonul rece. Pepenii nu se găsesc în perioada aceasta …ori sunt prea scumpi. Așa că m-am gândit să sculptez în ceva ce nu se pierde, ceva care să dureze mai mult. Am început cu primul săpun care a ieșit peste așteptările mele. Exersând mi-a venit în minte o idee genială: tabloul din săpun. Miroase și arată foarte frumos pe perete. La un tablou muncesc în jur de 4 ore continuu. Am cereri pentru cadouri și în țară: Arad, Oradea, Petroșani, București, Prahova, Timisoara”, ne-a declarat tânărul.
Cei care vor să achiziționeze operele sale de artă, fie pentru ei, fie pentru a le face cadou, trebuie să scoată din buzunar în jur de 70 de lei, un preț infim în comparație cu nivelul de muncă depus.
David se gândește chiar să expună operele sale.
„Mă gândesc să îmi fac un atelier al meu…sau un mic muzeu”, spune tânărul.
Sculpturile sale în săpun au devenit extrem de apreciate, fiind comandate de oameni din mai toate județele țării.
El mărturisește că la Câmpulung a început totul când, lucrând la un hotel, a văzut sculptura în fructe.
„De acolo a început totul…am văzut pentru prima dată un bufet și mi-a plăcut”, a spus David, care în prezent își dedică tot timpul sculpturii.