Acțiune a jandarmilor în Piața Mare. Vezi rezultatele!

Piata Mare27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6000 de lei, au fost aplicate joi în Piaţa Centrală a municipiului Botoşani, în urma unei acţiuni executate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani pe linia prevenirii faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi respectarea legislaţiei privind activităţile de comerţ.

like facebookSancţiunile au fost aplicate pentru efectuarea de acte de comerţ fără a îndeplini condiţiile stabilite prin lege, pentru comercializarea unor bunuri fără documente de provenienţă şi omiterea afişării preţurilor .

Documentele de provenienţă trebuie să însoţească mărfurile expuse spre vânzare indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării, lipsa acestora fiind sancţionată cu amendă de la 500 la 5000 de lei în cazul persoanelor fizice şi cu amendă de la 2000 la 20000 de lei în cazul persoanelor juridice.

Tot cu această ocazie, jandarmii i-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă unei persoane care comercializa pachete de ţigări neaccizate, acesta fiind cel de-al treizecilea caz depistat de jandarmi în anul 2015 în pieţele agroalimentare din judeţul Botoşani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *