Un tânăr, de 26 ani, a ajuns să fie trimis în judecată pentru act sexual cu un minor după ce a avut o aventură cu o fată de 14 ani.
Ionuţ Marius Adăscăliţei a început o relaţie cu adolescenta din comuna Păltiniş, iar după câteva luni fata a fugit de acasă pentru a locui alături de el. Părinţii minorei au anunţat poliţia şi astfel a început ancheta. Examinările medico legale au confirmat actele sexuale, iar cei doi au recunoscut relaţia.
Ancheta vine după ce tânărul a mai ispăşit o pedeapsă de doi ani şi trei luni de închisoare pentru contrabandă cu ţigări.