Jandarmii au efectuat bilanţul anului 2015, luni, la sediul Prefecturii. La eveniment au luat parte prefectul Costică Macaleţi, generalul de brigadă dr Ovidiu Vasilică, Mihai Bunduc, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie precum şi reprezentanţi ai ISU, ai Biroului Judeţean Anticorupţie.
În anul 2015, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a acţionat în scopul îndeplinirii următoarelor obiective: apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, îmbunătăţirea siguranţei cetăţeanului, creşterea capacităţii operaţionale de intervenţie a subunităţilor, realizarea unui sistem de formare profesională compatibil cu cerinţele mediului operativ, dezvoltarea sistemului de control managerial intern, asigurarea respectării prevederilor legale de protecţie a informaţiilor clasificate, îmbunătăţirea calităţii serviciilor de comunicaţii, transmisii de date şi comunicări secretizate şi consolidarea capacităţii administrative a unităţii.
În anul 2015, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a urmărit respectarea priorităţii stategice, de creştere a nivelului de siguranţă pentru cetăţeni, efortul fiind concentrat în direcţia creşterii performanţei structurilor operative în îndeplinirea misiunilor.
Ordine şi siguranţă publică
S-au executat în total 4.485 misiuni specifice de ordine publică cu 7,67% mai mult faţă de anul 2014, constatându-se totodată o creştere a calităţii modului de organizare şi executare a acestora, reflectată şi de rezultatele obţinute.
Pentru realizarea obiectivelor propuse, structurile specializate ale I.J.J. Botoşani au colaborat permanent la nivel judeţean cu celelalte instituţii ale M.A.I., în vederea cunoaşterii şi gestionării situaţiei operative din zona de responsabilitate, pentru prezervarea ordinii publice, identificarea factorilor de risc şi luarea măsurilor necesare pentru diminuarea şi eliminarea acestora.
Asigurarea şi restabilirea ordinii publice s-a realizat prin executarea unui număr de 541 de misiuni, din care:
– 74 misiuni la acţiunile de protest, cu 164,2 % mai multe;
– 319 misiuni la manifestările cultural-artistice, promoţionale şi religioase, cu 103,1% mai multe;
– 100 misiuni la manifestările şi competiţiile sportive, cu 10% mai puţine;
– 117 misiuni la evaluări anuale şi în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani cu 23,15% mai multe faţă de anul trecut.
Datorită dinamicii situaţiei operative, am solicitat sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău în 14 situaţii, pentru executarea unor misiuni de asigurare a ordinii publice de amploare şi a unor misiuni specifice, la care au acţionat 237 jandarmi iar 7 misiuni au fost executate integral de către efectivele grupării.
Nu au fost cazuri de tulburare gravă a ordinii publice, care să necesite intervenţia în forţă a efectivelor de jandarmi, iar pentru riscurile şi vulnerabilităţile identificate la misiunile specifice s-au dispus măsurile necesare eliminării sau reducerii acestora.
Participarea la menţinerea ordinii publice
S-au executat un număr de 2832 misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat alături de efectivele I.P.J. Botoşani, cu 1,87% mai mult.
Au fost planificate, organizate şi executate în mediul urban, în municipiile Botoşani şi Dorohoi şi în oraşele Darabani şi Săveni, 1392 misiuni de menţinere a ordinii publice prin patrule de jandarmi, cu 8,9% mai multe.
În mediul rural au fost executate 28 misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, prin constituirea a 54 patrule mixte.
S-au executat 217 acţiuni punctuale, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în pieţe, târguri şi oboare, precum şi în alte zone de interes operativ, realizându-se astfel o creştere de 8,5%, faţă de anul trecut.
S-au executat 297 patrule în locurile şi la momentele în care există aglomerări de persoane şi se pot săvârşi fapte antisociale.
Efectivele de jandarmi au intervenit la 667 de solicitări ,,112’’ sau alte apeluri, înregistrând o creştere de 6,72%.
Misiuni în cooperare/colaborare cu alte instituţii
Au fost executate un număr de 407 acţiuni, înregistrând o creştere de 62,1%.
Detaliat, acţiunile în cooperare cu alte instituţii executate se prezintă astfel:
-
cu Poliţia au fost executate 244 acţiuni, cu 125,9 % mai mult decât în 2014;
-
cu B.C.C.O. Suceava – S.C.C.O. Botoşani şi D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava au fost executate 13 acţiuni pentru efectuarea unor acte procedurale cu 40% mai puţin;
-
cu executorii judecătoreşti 53 acţiuni, cu 26,4% mai puţin;
-
cu organele silvice au fost executate 57 acţiuni, cu 216,6 % mai mult;
-
cu alte instituţii (Inspectoratul pentru Situaţi de Urgenţă Judeţean, Biroul pentru Imigrări, Biroul Transporturi Feroviare Botoşani, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani, AJVPS Botoşani,) au fost executate 36 de acţiuni, cu 71,4 % mai mult.
Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale
În baza proiectelor şi programelor preventive au fost desfăşurate 237 activităţi preventive cu 41% mai multe, în 234 locaţii.
În realizarea acestor obiective s-a colaborat/cooperat cu Instituţia Prefectului – Judeţul Botoşani, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, I.P.J. Botoşani, I.Ş.J. Botoşani, D.G.A.S.P.C. Botoşani, Centrului de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog Botoşani, cluburile F.C. Botoşani şi F.C.M. Dorohoi.
Au fost constatate 190 de fapte penale cu 18,75 % mai mult faţă de perioada de referinţă, fiind întocmite 173 acte de constatare, cu 15% mai mult faţă de anul trecut.
În sistem integrat cu poliţia au fost constatate în comun 236 infracţiuni, cu 28% mai puţine decât în anul precedent.
Pe linie contravenţională, efectivele unităţii au constatat un număr de 4734 contravenţii, constatându-se o creştere cu 11% faţă de anul precedent.
Unitatea şi-a adus contribuţia la prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu produse accizabile, astfel că în cursul anului curent au fost ridicate în vederea confiscării un număr de 3.953 pachete ţigări şi 217 litri alcool, cu 203% mai mult.
Au fost primite spre executare un număr de 813 mandate de aduce în 21 localităţi, fiind puse în aplicare, cu prezentarea persoanei citate la organele emitente 414 mandate de aducere, cu 8 % mai multe faţă de anul 2014.
Bunurile confiscate în urma constatării de contravenţii şi cele ridicate în vederea confiscării ca urmare a constatării de infracţiuni, în număr de 819, cu 50 % mai multe faţă de 2014, au fost depuse la camera de corpuri delicte.
Paza şi protecţia obiectivelor, bunurilor şi valorilor
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani execută paza şi protecţia a 12 obiective stabilite prin Hotărâre de Guvern, 2 obiective stabilite prin Ordinul MAI şi 2 obiective stabilite prin Ordinul IGJR.
Pentru asigurarea mediului de securitate necesar desfăşurării în condiţii optime a activităţilor specifice la obiectivele din competenţă, inspectoratul a folosit o medie zilnică de 37,14 subofiţeri.
Concomitent cu executarea acestor misiuni, se asigură menţinerea ordinii interioare necesare desfăşurării în condiţii de normalitate a activităţilor la instanţele judecătoreşti în 17 săli de judecată dispuse în 4 localităţi.
Au fost aplicate 17 sancţiuni, în creştere cu 65 % faţă de anul precedent.
Nu au fost executate testări ale structurilor specializate şi nici cazuri de penetrare a dispozitivelor de pază şi protecţie.
Obiectivele din responsabilitate sunt dotate în proporţie de aproximativ 75 % cu sisteme tehnice de pază şi alarmare dar sunt întreprinse demersuri de către conducătorii instituţiilor beneficiare de pază către ordonatorii de credite superiori în vederea continuării implementării acestora.
Pe linie de pază şi protecţie a transporturilor de bunuri, valori, cu caracter special şi corespondenţă clasificată.
Misiunile de pază şi protecţie a transporturilor cu caracter special se execută cu efective din grupa antiteroristă, iar paza şi protecţia transporturilor de bunuri şi valori cu o grupă din Dt. 1 J Mobil.
Inspectoratul execută, în medie, zilnic 3 transporturi de corespondenţă clasificată şi lunar 2 transporturi de bunuri şi valori şi 2 transporturi de produse cu caracter special.
Unitatea a executat un număr de 19 transporturi de produse cu caracter special, în creştere cu 63 % faţă de perioada similară a anului trecut, precum şi un număr de 39 transporturi de bunuri şi valori, în creştere cu 216 % faţă de anul precedent.