Ajutorul anual acordat veteranilor de razboi pentru acoperirea unei parti din costul chiriei, a energiei electrice sau termice pentru nevoi casnice a fost majorat de la 300 la 335 de lei.
In luna decembrie 2015, o data cu plata pensiilor si a indemnizatiilor acordate veteranilor de razboi, vaduvelor de razboi, precum si accidentatilor de razboi in afara serviciului ordonat, va fi achitat si ajutorul anual pentru acoperirea unei parti din costul chiriei, energiei electrice si energiei termice pentru nevoi casnice. In acest an ajutorul a fost majorat la 335 de lei fata de 300 de lei in anul 2014. La Botosani, plata acestui ajutor va fi facuta unui numar de 1036 de persoane indreptatite sa primeasca acest benefciu , efortul bugetar fiind de 347060 lei.
In data de 10 decembrie 2015 a fost publicata in Monitoruol Oficial al Romaniei Hotararea de Guvern nr. 951/2015 pentru stabilirea cuantumului ajutorului anual pentru acoperirea unei parti din costul chiriei, energiei electrice si energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit veteranilor de razboi si vaduvelor de razboi, precum si accidentatilor de razboi in afara serviciului ordonat.
“Cei 1036 de beneficiari, veterani de razboi, vaduve de razboi si accidentati de razboi in afara serviciului ordonat, aflati in evidenta Casei Judetene de Pensii Botosani vor primi ajutorul anual, majorat la 335 de lei, o data cu plata pensiei si a indemnizatiei de care beneficiaza, insa pe un cupon separat. Intrucat actul normativ a fost publicat abia astazi in Monitorul Oficial al Romaniei, se fac toate eforuturile, atat la nivelul Casei Nationale de Pensii pentru tiparirea urgenta a cupoanelor cat si la casele judetene de pensii pentru efectuarea platilor. Profit de aceasta ocazie si le transmit tuturor pensionarilor din judetul Botosani sanatate, Sarbatori fericite si un An Nou mai bun decat cel ce sta sa plece”, declara directorul executiv al CJP Botosani, Marius Constantin Budai.
Sursa: comunicat CJPC