O femeie de afaceri a fost condamnată definitiv, luni, de către judecătorii Curţii de Apel Suceava la închisoare cu executare pentru tulburare de posesie.
Este vorba despre Rodica Cărpuş, de 57 de ani, ce a primit o pedeapsă de şase luni de închisoare având în vedere că mai avusese o condamnare cu suspendare în 2005.
Totul a început de la o bucată de teren de pe Calea Naţională pe care o deţinea femeia, însă un vecina obţinut concesionarea suprafeţei şi au început procesele între cele două părţi.
În cele din urmă bărbatul, Valeriu Dorin Husac, a probat în instanţă că deţine o concesiune legală, iar Cărpuş intra pe teren său cu sediul unui magazin pe care îl deţinea. După decizia primei instanţe ce îi dădea câştig de cauză tot bărbatului, dar o condamna pe Rodica Cărpuş la închisoare cu suspendare, femeia a intrat în greva foamei în faţa Primăriei. Acum pe lângă condamnare a fost obligată şi la plata unor daune de 10.000 de lei.