De când se răcește vremea. Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni

vremeaAdministrația Națională de Meteorologie a făcut o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 7-20 decembrie. Potrivit meteorologilor, la începutul intervalului de referinţă, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele climatologic specifice în luna decembrie, fiind de aşteptat, în medie pe regiune, maxime de 5…9 grade şi minime în jurul a 0 grade. După data de 14 decembrie se estimează o răcire a vremii ce va determina înregistrarea unor temperaturi maxime apropiate de cele normale, respectiv 2…5 grade, în timp ce minimele nocturne se vor menţine mai ridicate decât mediile multianuale caracteristice. În jurul datei de 10 decembrie local vor fi ploi sau lapoviţă, neînsemnate cantitativ, iar probabilitatea pentru precipitaţii va creşte după data de 17 decembrie.

like facebookLA MUNTE În cea mai mare parte a intervalului, dar cu precădere în primele zile, valorile termice se vor situa peste norma termică a perioadei, cu maxime diurne în general pozitive, în medie de 0…5 grade şi minime de -5…-2 grade. Temperaturi mai scăzute sunt estimate în jurul datei de 10 decembrie şi posibil la sfârşitul celor două săptămâni. În perioada 9-10 decembrie vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar probabilitatea pentru precipitaţii va creşte din nou după data de 16 decembrie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *