O cunoscută cântăreață din Botoșani trece prin clipe de coșmar. Interpreta de muzică populară Daniela Condurache a început pur și simplu să plângă după ce apartamentul pe care îl deține în zona centrală a Capitalei a fost inundat pentru a treia oară. Joi seară, botoșăneanca a deschis ușa locuinței sale și s-a crucit.
O apă mizerabilă, cu un miros pătrunzător, ajunsese până la prizele din apartament. Disperată, a luat legătura cu asociația de proprietari, dar situația tot nu s-a rezolvat. Se pare că apa provine de la un canal rezidual din apropiere.
Până acum, interpreta a înregistrat pagube de peste 100 milioane de lei vechi. Culmea, mobila abia și-o cumpărase.
„M-am trezit cu o serie de bunuri stricate pentru a treia oară. M-am mutat aici în 2003. Am fost inundată datorită unei țevi care era foarte veche, dar care s-a remediat până la urmă. Aceasta este apa reziduală, cred că de bucătarie, de la vecini. Îmi vine să mă iau cu mâinile de cap. Eu am venit pregătită pentru filmări pentru sărbători și iată ce am găsit. De când am venit aici tot plătesc întruna daune fără să mă despăgubească cineva nici cu un leu”, a spus, pentru La Măruță, Daniela Condurache.
Interpreta a reușit, însă, să salveze câteva costume populare.
„Asociația, vecinii…eu dacă aș fi fost în locul lor și să văd că un vecin are atâtaea pagube, măcar din bun simț, din omenie, ziceam dă să remediez treaba asta că nu se mai poate așa”, a mai spus cântăreața, care încearcă acum să obțină banii de la compania de asigurări. Reprezentanții acesteia, însă, o tot amână.