Concert simfonic de violoncel, vineri seară, la Filarmonica Botoșani

concert filarmonica botosaniVineri, 4 decembrie 2015, ora 18,30
Botoşani, Casa de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: MATEI POP
Solist: OCTAVIAN ALIN LUP, violoncel

În program:

J. Sibelius: Vals trist din muzica de scenă la drama Kuolema (Moartea), op. 44
Lento; Con moto; Lento assai

E. Elgar: Concertul pentru violoncel şi orchestră în mi minor, op. 85
Adagio; Moderato
Lento (recitativo); Allegro molto
Adagio
Allegro

P a u z ă

C. M. von Weber: Uvertura operei Freischütz
Adagio; Molto vivace

G. Rossini: Uvertura operei Bărbierul din Sevilla
Andante maestoso; Allegro vivace

G. Verdi: Uvertura operei Puterea destinului (La forza del destino)
Allegro; Allegro molto agitato; Andantino; Andante mosso; Presto…

R. Wagner: Uvertura operei Tannhäuser
Andante maestoso; Allegro; Molto vivace; Tempo primo

MATEI POP
– dirijor –

După studii de dirijat şi compoziţie la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, a urmat stagii de perfecţionare şi cursuri de măiestrie cu maeştri reputaţi ai dirijatului, între care Gianluigi Gelmetti, Zoltán Pesko, Peter Eötvös, Zsolt Nagy, Johannes Schlaefli.
Lector universitar al Academiei de Muzică clujene, desfăşoară în paralel o susţinută activitate dirijorală, evoluând ca invitat la pupitrul Filarmonicilor din Cluj, Iaşi, Bacău, Botoşani, Târgu Mureş, Arad, Oradea, Satu-Mare, Craiova, Ploişeti, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Chişinău (Republica Moldova), al Orchestrei de cameră a Radiodifuziunii din Bucureşti.
A colaborat cu solişti români consacraţi (pianiştii Viniciu Moroianu, Daniel Goiţi şi Horia Mihail; violoniştii Cristina Anghelescu şi Gabriel Croitoru).
Ca dirijor asistent a colaborat la prestigioase producţii ale unor teatre de operă europene Bari (Wagner – Tetralogia), Frankfurt (Verdi Don Carlos), Bilbao (R. Strauss Ariadne auf Naxos).
Ca dirijor permanent al Ansamblului de muzică contemporană AdHOC a susţinut concerte apreciate în cadrul festivalurilor internaţionale de profil Cluj Modern, Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi Bucureşti, Festivalul Muzicii Româneşti – Iaşi, Toamna Muzicală Clujeană, Meridian – Bucureşti.

OCTAVIAN ALIN LUP
– violoncelist –

S-a născut la data de 25 martie 1987 în Cluj-Napoca. A început să studieze violoncelul la Liceul de Muzică Sigismund Toduţă din Cluj-Napoca sub îndrumarea profesorului Gabriel Râpă şi apoi cu profesoara Todor Gabriela. A urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti unde a studiat violoncelul cu maestrul Marin Cazacu. A continuat să se perfecţioneze în arta violoncelistică la Conservatorul Naţional Superior din Paris unde a studiat cu personalităţi marcante precum Roland Pidoux şi Xavier Phillips. Este Membru al Cvartetului Cellissimo alături de Marin Cazacu, Alexandra Guţu, Răzvan Suma. A susţinut recitaluri şi concerte la Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Târgu Mureş, Tulcea, Botoşani, Arad, Constanţa, Braşov, Iaşi, Sibiu, Sinaia şi în ţări precum: Ungaria, Spania, Maroc, Israel, Elveţia, Austria. A mai beneficiat de îndrumarea unor muzicieni de prestigiu precum: Antoine Lederlin, Erkki Lahesmaa, Lazlo Fenyo, David Pia, Christoph Pantillon, Alvaro Huertas, Corina Belcea, Laura Samuel, Vladimir Mendhelsson, Krysztof Chorzelski, Axel Schacher, Stefan Metz.
A fost distins cu numeroase premii de interpretare: Premiul I la olimpiadele muzicale: Baia Mare (1999), Satu Mare (2001); Cluj-Napoca (2002), Braşov (2003), Târgu Mureş (2004), Constanţa (2005), Arad (2006); Premiul I absolut la Concursul Naţional Garabet Avachian, Bucureşti (2001); Premiul I şi Marele Premiu la Concursul Naţional Mozart, Târgovişte (2002); Premiul I şi Marele Premiu la Concursul Primăvara artelor, Bacău (2003); Premiul II la Concursul Internaţional David Popper, Varpalota Ungaria (2003); Premiul I absolut la Concursul Internaţional George Georgescu, Tulcea (2003); Câştigătorul Selecţiei Naţionale pentru Concursul Eurovision Young Musicians/2004, Lucerna Elveţia; Premiul I şi Marele Premiu la Concursul Internaţional George Georgescu, Tulcea (2005); Premiul II la Concursul Internaţional de la Chişinău (2007); Premiul II Concursul Naţional Mihail Jora (2008); Marele premiu la Concursul naţional Paul Constantinescu de la Bucureşti (decembrie 2011).
În 2014 a fost semifinalist la Concursul Internaţional George Enescu Bucureşti, situându-se între primii şase concurenţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *