O adolescentă a ajuns, marţi seară, la spital cu arsuri grave după ce a încercat să aprindă focul cu benzină. Fata, de 15 ani, din localitatea Panaitoaia, comuna Avrămeni, a aruncat benzină în sobă pentru a aprinde focul, vaporii aprinzându-se instantaneu iar sticla a căzut pe podea şi flcările i-au cuprins picioarele.
Părinţii fetei au reuşit să o dezbrace de hainele în flăcări şi au chemat ambulanţa. Până să ajungă cadrele medicale aceştia au urcat copila în propria maşină şi au plecat în întâmpinarea ambulanţei.
Aceasta a ajuns la Secţia de Pediatrie unde a fost diagnosticată cu arsuri de gradele I şi II pe pomeţi şi gambe şi III şi Iv pe glezne.