Două femei şi-au pierdut viaţa în ultimile două zile ele fiind găsite în locuinţe de rudele lor. Primul caz s-a întâmplat duminică în Orăşeni Deal când o femeie de 61 de ani, Rodica M., a fost găsită fără suflare de către fiul ei.
Băiatul a sunat la ambulanţă, însă cadrele medicale ajunse la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a salva femeia. Aceasta era cunoscută ca o consumatoare de băuturi alcoolice, iar poliţiştii au deschis o anchetă, însă aşteaptă rezultatele necropsiei ce urmează a fi făcută.
Luni un alt caz asemănător s-a petrecut în Hăneşti când Eugenia B., de 68 de ani, a fost găsită fără suflare de o verişoară. Din câte se pare femeia suferea de unele probleme medicale, însă tot necropsia va elucida cauza decesului.