Administrația Națională de Meteorologie a făcut o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 1-13 decembrie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, până în jurul datei de 8 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele normale, cu maxime cuprinse, în medie, între 5 şi 7 grade şi minime în jurul a 0 grade Celsius. Apoi temperaturile vor marca o scădere uşoară, astfel încât cele diurne vor ajunge la medii de 4 grade Celsius, iar cele nocturne la -2 grade. În primele trei zile ale intervalului vor apărea ploi slabe pe spaţii mici, apoi probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, slabe cantitativ, va fi mai ridicată începând cu data de 8 decembrie.
LA MUNTE Până în data de 2 decembrie şi după data de 9 decembrie regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în jurul a 0 grade Celsius, în timp ce în restul intervalului mediile maximelor vor fi cuprinse între 2 şi 5 grade. Mediile minimelor nocturne vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni, cu cele mai scăzute valori, de -6 grade în primele şi în ultimele nopţi. În zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, temporar, vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare, izolat moderate cantitativ. Precipitaţii slabe mai pot apărea şi pe 2, 5 şi după data de 8 decembrie.