Deputatul PSD a declarat în cadrul Conferinței Internaționale a Nediscriminării și Egalității de Șanse, NEDES 2015, care a avut loc săptămâna trecută la Palatul Parlamentului că problematica drepturilor copilului trebuie mutată de la domeniul exclusiv al carității și să devină un punct strategic pe agenda politică națională și europeană.
Tamara Ciofu este unul dintre principalii promotori ai drepturilor omului din Parlamentul României, în calitate de vicepreședinte al comisiei pentru Drepturile Omului și de președinte al Subcomisiei pentru egalitate de tratament și nediscriminare.
La nivel parlamentar deputatul social democrat a promovat o serie de proiecte în domeniul asistenței sociale a copiilor. Cele mai importante propuneri legislative au vizat: scutirea de taxe și impozite pentru părinții copiilor cu handicap grav și accentuat, sprijinirea elevilor cu tulburări de învățare în definirea și realizarea proiectelor personale, la nivel pedagogic, paramedical, psihologic și social prin monitorizarea și evaluarea continuă a progresului fiecărui elev și regândirea sistemului de protecție a copilului cu dizabilități, orientată pe dezvoltarea serviciilor specializate în vederea creșterii gradului de autonomie al copiilor cu dizabilități.
”Consider că atunci când vorbim despre drepturile copilului şi mai ales în perioade de criză economică, politicienii nu trebuie să folosească ca argument reducerile bugetare ignorând sărăcia unor categorii vulnerabile, abandonul școlar, etc. Așa cum s-a luptat prin acțiuni sociale și legale împotriva violenței, fiind o componentă fundamentală a luptei femeilor pentru un statut egal, aceeași luptă trebuie să se ducă și pentru drepturile copilului”, a declarat vicepreședintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaților.
În calitate de medic pediatru, Tamara Ciofu a ridicat problema drepturilor copilului la conferința NEDES, arătând că situația acestora a fost neglijată de autorități atât la nivel național, cât și european și că această chestiune trebuie să devină o prioritate la nivelul fiecărei țări din Uniunea Europeană.
”În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult de diversele încălcări ale drepturilor omului în penitenciare, în procesele legate de proprietate, precum și în alte domenii, dar nu se discută deloc de violența domestică împotriva copiilor. Trebuie să ținem cont că cei mici nu au posibilitatea de a se apăra. Poate, de aceea, nu sunt atât de vizibile actele de violență domestică. Dar acest lucru nu înseamnă că nu există și nu trebuie tratate cu aceeași seriozitate ca drepturile adulților. Există tratamente discriminatorii față de copii chiar în legislație. În România sunt peste 43.000 de copii cu handicap grav care nu pot beneficia de scutirile de impozite prevăzute pentru adulții aflați în această situație. Eu am îndreptat recent un astfel de caz, atunci când am prevăzut în Noul Cod Fiscal, scutirea de impozit a părințiilor care au copii cu handicap grav sau accentuat”, a declarat deputatul PSD.
Parlamentarul botoșănean a redactat și un articol intitulat ”Identificarea și implementarea de măsuri pentru eliminarea violenței domestice împotriva copiilor. Ratificarea Convenției de la Istanbul de către România”, pe tema protecției drepturilor copilului, care va fi publicat în volumul Conferinței Internaționale a Nediscriminării și Egalității de Șanse, NEDES 2015.
În cadrul acestei conferințe organizate la Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților s-a lansat colțul Agenției Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA), conceput ca un punct de documentare şi informare asupra drepturilor omului în Uniunea Europeană, care va fi amenajat în incinta Muzeului Parlamentului României. Agenția pentru Drepturi Fundamentale (FRA) are scopul de a furniza instituțiilor Uniunii Europene și statelor membre cunoștințe de specialitate și asistență independentă pe bază de dovezi în domeniul drepturilor fundamentale.