Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au finalizat un dosar cu o evaziune uriaşă. Este vorba despre doi ieşeni, Berculică şi Nicuşor Stănescu de 25 şi 27 de ani ce au administrat o societate cu sediul în comuna Hudeşti. Este vorba despre SC Agrovip Star SRL care avea comportament de firmă fantomă, nefiind declarat un sediu exact.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie-decembrie 2011, cei doi au trecut în contabilitate achiziţii fictive şi au creat un prejudiciu de 3.049.289 de lei. Cea mai mare parte din această sumă reprezintă TVA, 1.975.202 de lei şi impozit pe profit de 1.074.089 de lei.
Cei doi au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de evaziune fiscală.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.