Liderii PSD deplâng moartea fostului deputat Viorica Afrăsânei

lumanari doliuLiderii PSD Botoșani sunt marcați de moartea fostului deputat Viorica Afrăsânei. Președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, a spus că s-a stins o ”doamnă a politicii românești”.

Am primit cu mare tristețe vestea că o doamnă a politicii românești și un om de mare valoare a trecut în neființă. Doamna Afrăsinei a reprezentat cu cinste județul nostru în Parlamentul României timp de 12 ani. Întotdeauna și-a făcut datoria și a susținut Botoșaniul din toate funcțiile publice pe care le-a ocupat la București sau pe plan local. Am pierdut o bună colegă și unul din cei mai experimentați politicieni. Îmi exprim profundul regret pentru pierderea suferită şi adresez sincere condoleanţe familiei domniei sale, căreia îi doresc să aibă puterea de a trece peste această grea încercare“, a transmis Andrei Dolineaschi.

like facebookȘi colegii din PSD transmit un mesaj de condoleanțe

Cuvintele sunt prea puţine şi fără esenţă pentru a ne putea cuprinde nemărginita durere la trecerea în lumea celor drepţi a Omului VIORICA AFRĂSINEI. O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la cea care a fost colega și prietena noastră, un om deosebit,  un distins  caracter, de aleasă omenie și de un înalt profesionalism. O rugăciune, un ultim omagiu, flori şi multe lacrimi este tot ce îi putem oferi acum când Dumnezeu a hotărât să o cheme la El. Fie ca bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică printre aleşii Săi, iar familiei îndurerate, un sincer gând de mângâiere şi alinare, dar și putere pentru a trece mai uşor peste această cumplită despărţire. Transmitem un pios omagiu noi, prietenii din cadrul Organizației Județene PSD Botoșani.  Odihnească-se în pace!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *