Meteorologii au emis Cod galben de ninsoare pentru mai multe județe din țară, printre care și pentru județul Botoșani. Avertizarea de ninsori, strat consistent de zăpadă și cantităţi importante de apă este valabilă între 26 noiembrie, ora 06 – 27 noiembrie, ora 09.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menţionat, precipitaţiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor şi se vor intensifica. Local în Moldova şi Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali.
În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35 l/mp. Totodată, în aceste regiuni, dar şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depăşind la rafală 50…55 km/h.
Ninsori, slabe cantitativ, se vor semnala şi în după-amiaza zilei de miercuri, 25 noiembrie şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (25/26.11) în nord-est, centru, precum şi în zonele de deal şi de munte. Precipitaţiile vor continua şi în zilele care urmează şi vor fi intervale în care ele vor fi abundente, se arată în avertizare.