Președintele Consiliului județean, Gheorghe Sorescu, spune că bursele sociale care se acordă elevilor din învățământul special vor fi majorate, în ședința de Consiliu Județean de săptămâna aceasta. Astfel, cuantumul bursei va crește de la 100 lei la 120 lei lunar.
De acest ajutor financiar acordat din bugetul județului ar urma să beneficieze 27 de elevi care învață în școlile speciale, respectiv Liceul Tehnologic Special ”Sf.Stelian” Botoșani” și Liceul Tehnologic Special ”Ion Pillat” din Dorohoi. Bursele se acordă și pe perioada vacanțelor școlare.