Chiriașii de la Căminul Textila, rămași fără apă și căldură

camin textila400 de persoane de la Căminul Textila din Botoșani stau în frig și fără apă caldă de săptămâna trecută, din cauza a 26 de chiriaşi care nu și-au mai plătit utilitățile de ani buni. Aceștia acumulează datorii totale de 24.000 de lei, cel mai mare debit fiind de 4.200 lei, motiv pentru care gazul a fost întrerupt. Ioan Balan, preşedintele Asociaţiei Sucevei 7 A+B, a cerut luni sprijinul consilierilor municipali în rezolvarea situației, afirmând că nu este normal să stea în frig și familiile care sunt la zi cu plata utilităților.

like facebookÎnchizând gazul, în jur de 400 de persoane, din care 200 de copii, stau în frig. Vin sărbătorile și vă spun la modul serios, dacă nu se va rezolva problema, aceştia vor veni în fața primăriei”, a spus Ioan Balan.

El a cerut totodată societății Locativa, administratorul imobilului, să respecte hotărârea Consiliului Municipal care prevede rezilierea contractelor pentru chiriaşii care nu îşi achită datoriile timp de 90 de zile.

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a propus să aibă loc o întâlnire între Consiliul Local, conducerea societăţii Locativa, reprezentanţii asociaţiei de proprietari, astfel încât să se ajungă la o soluţie.

Nimeni nu cred că se joacă cu siguranţa cetăţenilor în condiţii de iarnă”, a declarat primarul.

La Căminul Textila sunt 100 de locuinţe, iar furnizorul de gaz metan a anunţat că nu va relua serviciul până ce nu va fi achitată datoria.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *