Ziua Națională fără Tutun, marcată la Botoșani

mars anti fumatZiua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani, foloseşte acest prilej pentru a derula, la nivel local, activităţi de informare-sensibilizare-conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, asupra riscurilor consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă. Cu această ocazie vor fi desfăşurate activităţi în Şcoala Gimnazială nr. 5 Dorohoi, iar la sediul CPECA Botoşani va avea loc un seminar pentru formarea voluntarilor antidrog.

like facebookTotodată, având ca temă „Ajută–mă să cresc!”, Ziua Naţională fără Tutun oferă Agenţiei Naţionale Antidrog cadrul informării şi sensibilizării populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul “fumat pasiv” –, alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani atrag atenţia şi asupra efectelor dăunătoare în planul sănătăţii ale fumatului secundar, în special asupra copiilor care cresc în familii cu cel puţin un membru fumător.  Fără voia lor, aceştia sunt expuşi atmosferei viciate de fumul de tutun  şi, în plus, există un risc crescut de a deveni ei înşişi fumători. De aceea, exemplul personal al părinţilor de nefumători este cel mai bun mijloc pentru a îşi convinge copiii să nu fumeze.

În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Totodată, studiile au arătat că 89% dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul produce în prezent circa 6 milioane de victime anual, dintre care peste 5 milioane sunt utilizatori şi ex-utilizatori, iar mai mult de 600000 sunt nefumători expuşi fumatului pasiv. Se estimează că, până în anul 2020, numărul deceselor ar putea creşte la 7,5 milioane pe an, fumatul determinând 10% din totalul deceselor.

Sursa. comunicat Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *