Nereguli în Penitenciarul Botoșani. Avocatul Poporului ia atitudine

penitenciarul botosaniGrave nereguli au fost descoperite de Avocatul Poporului în urma unei anchete făcute în Penitenciarul Botoșani. Ancheta a fost realizată după ce un deținut s-a plâns de condițiile din închisoarea botoșăneană.

Respectiva persoană lipsită de libertate s-a plâns de condiţiile de cazare necorespunzătoare din Penitenciarul Botoşani, precum şi de faptul că în perioada detenţiei s-a îmbolnăvit de TBC şi  ulcer, pentru care a fost operat de două ori.

like facebookAvocatul Poporului a emis, miercuri, o recomandare către directorul Penitenciarului Botoșani, în care solicită luarea măsurilor legale în privința condițiilor de detenție din Penitenciar.

Ca urmare, Avocatul Poporului a recomandat Directorului Penitenciarului Botoșani să ia toate măsurile legale în ceea ce privește:

  1. supraaglomerarea din camera în care era cazat deţinutul (26 de persoane într-o cameră de 55,44 mp, astfel că se asigurau 2,13 mp/persoană);
  2. numărul insuficient de duşuri raportat la numărul de persoane private de liberate şi amplasarea duşurilor astfel încât să se evite deplasarea deţinuţilor prin aer liber pentru efectuarea duşului;
  3. posibilitatea amenajării unei săli de mese;
  4. continuarea eforturilor în vederea angajării cu contract individual de muncă a unui medic, generalist, stomatolog şi asistenţi medical, având în vedere numărul persoanelor private de libertate şi gradul de adresabilitate al acestora;
  5. identificarea fondurilor necesare pentru asigurarea medicamentelor prescrise persoanelor private de libertate;
  6. măsuri suplimentare pentru achiziţionarea de saltele, deratizarea şi dezinsecţia Secţiei E 7, motivat de faptul că, deşi se efectuau constant deratizări şi dezinsecţii, persoanele private de libertate au reclamat prezenţa dăunătoarelor.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *