Portariuc propune politicienilor ”Pace politică pentru dezvoltarea municipiului Botoşani 2015-2025”. Ce include proiectul

ovidiu portariuc tribunaPrimarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, propune partidelor politice, reprezentante la nivelul Consiliului Local, un consens politic pentru susținerea unui set de proiecte care să asigure dezvoltarea orașului pe următorii zece ani. Proiectul este intitulat „Pace politică pentru dezvoltarea municipiului Botoşani  2015 – 2025″ și include 15 proiecte pentru dezvoltarea oraşului.

like facebookLe cer membrilor clasei politice din Botoșani să primească cu deschidere această propunere de consens și le cer să privească în primul rând cu ochii cetățeanului și apoi cu ochii membrului de partid. Nu urmăresc să obțin doar sprijinul partidelor pentru ideile de dezvoltare prezentate în acest program, pot participa și consilieri independenți. De asemenea, vom consulta societatea civilă, mediul de afaceri în privința acestui proiect pe următorii zece ani”, a spus primarul Portariuc.

Printre cele 15 proiecte propuse de edilul municipiului se numără înființarea unei Universități tehnice în Botoşani,  dezvoltarea școlilor de meserii, realizarea unui parc tehnologic în colaborare cu Consiliul Judeţean şi Zona Metropolitană precum și conectarea municipiului Botoșani la infrastructura națională. De asemenea, planul mai cuprinde realizarea unui ansamblu de locuinţe pentru profesori  medici şi militari, transport public ecologic, înființarea unui spital municipal pentru boli cronice. Primarul mai propune un plan unitar de mobilitate urbană pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, un plan regenerare urbană pentru îmbunătățirea condițiilor de viață din oraș, continuarea proiectului de izolare termică a tuturor blocurilor și menţinerea și extinderea continuă a spaţiilor verzi.

Proiectul Solidaritatea este cuprins în acest plan, de asemenea și modernizarea Stadionului municipal sau dezvoltarea sportului de masă în municipiul Botoşani.

Portariuc spune că propunerea o va pune pe masa partidelor politice, fiecare partid fiind invitat să participe la acest plan cu propuneri.

Apoi să ne angajăm cu toții că vom susține acest plan de dezvoltare indiferent cine se va afla la conducerea administrației municipale. În scurt timp voi finaliza proiectul ce va fi înaintat partidelor politice, undeva în luna decembrie voi invita partidele la o primă rundă de consultări. După un răgaz de analiză, în februarie 2016, voi invita din nou partidele politice, consilierii independenți la a doua rundă de consultări în care să fie prezentate propunerile dumnealor vizavi de acest proiect. În final sper să ajungem la o formă unică pe care să o agreăm cu toții și pe care să ne angajăm că o vom susține toți în următorii zece ani, indiferent cine va fi primar sau va avea majoritate în CL”, a precizat Portariuc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *