Un om de afaceri din Botoşani s-a dovedit a fi un şef de coșmar pentru propriile angajate. Bărbatul, care administrează două baruri din municipiu, a reușit „performanța” să se culce cu 26 dintre femeile care lucrau pentru el.
Și nu o făceau de bunăvoie, ci șantajate. Romică Aiacoboaei le invoca lipsuri în gestiune şi apoi le şantaja pentru a întreţine relaţii sexuale. Totul a fost scos la iveală după ce o angajată a unui bar de-al său nu a mai suportat şi l-a reclamat la poliţie.
Anchetatorii au stabilit că bărbatul îşi filma partidele de amor, ei descoperind 26 de filmări cu tot atâtea fete care au întreţinut în apartamentul său relaţii sexuale cu acesta. Bărbatul avea ascunsă o cameră video şi înregistra raporturile sexuale. Ca să arate cât de „bărbat” este, acesta le arăta imaginile tuturor colegelor de serviciu ale victimelor.
Din cele 26 de victime, doar cinci, dintre care una minoră, au fost identificate și au acceptat să depună plângere împotriva proprietarului de baruri.
Unele au fost doar martore, iar altele sunt plecate din țară.
Romică Aiacoboaei este acum trimis în judecată în arest preventiv pentru hărţuire sexuală, şantaj, iar pentru pornografie infantilă cauza a fost preluată de procurorii DIICOT.
Potrivit unor surse neoficiale, în faţa anchetatorilor bărbatul a recunoscut că a înregistrat actele sexuale, însă a spus că nu a şantajat pe nimeni. Apoi a fost supus unui test la aparatul poligraf şi s-a demonstrat că la unele întrebări a minţit.
De la începutul anchetei, Romică Aiacoboaei se află în arest preventiv, iar procurorii au solicitat o pedeapsă de închisoare cu executare.