Primăriile din județ au cerut mai mulți bani decât cei pe care îi repartizează Consiliul Județean

primari la consiliul judetean1Primarii din județul Botoșani au solicitat sume impresionante de Consiliul Județean la recenta rectificarea bugetară. Gheorghe Sorescu, președintele Consiliului Județean,  a declarat că Consiliul Județean va repartiza 7 milioane lei din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, iar solicitările primite din 48 de primarii însumează 70 milioane lei. Cea mai mare sumă a fost cerută de Primăria Vorona, peste 10 milioane lei.

like facebookDin sumele care au venit la rectificarea bugetară, 80% repartizează Finanțele, 20% noi.  Am cerut primarilor arieratele, programe cu finanțare locală și infrastructură și cofinanțare la proiectele europene. Am primit răspuns de la 48 primării. De la două primării, cred că Unțeni și Cristinești am primit că nu au nevoie de sume. Vorona a cerut peste 100 miliarde lei vechi, mai mult decât împărțim noi. Cu siguranță vor fi nemulțumiri și anul acesta, dar facem o analiză”, a spus Gheorghe Sorescu.

Banii vor fi repartizați către unitățile administrativ-teritoriale până la sfârșitul săptămânii, în cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Județean. Tot atunci vor fi repartizați și banii primiți pentru drumuri.

 

2 thoughts on “Primăriile din județ au cerut mai mulți bani decât cei pe care îi repartizează Consiliul Județean

  1. Sa vad daca am inteles eu bine…Comuna Unteni la doar 15 Km de judet,de Botosani,fara apa si canalizare pentu toate satele ,fara drumuri asfaltate,cu cetateni nemultumiti de infrastructura si utilitati…refuza banii de la Ministerul dezvoltarii??Daca e asa, ma intreb cat de incompeteni sunt alesii nostii?? 🙂

    1. La Blandesti aceeasi situatie … noroc de drumul judetean care tranziteaza comuna ca de altfel … oricum e SINGURA comuna care n-are nicio investitie !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *