Zeci de tineri s-au adunat şi vineri seară în Piaţa Revoluţiei pentru a protesta.
Numărul lor a scăzut faţă de zilele precedente, însă liderii protestatarilor spun că se vor muta la Bucureşti pentru a se alătura protestelor mai consistente. Bogdan Cărăuşu, organizatorul protestelor, a menţionat că este dezamăgit de împuţinarea celor care ies în stradă. Mai mult decât atât, protestatarii cer demisia inclusiv a preşedintelui.
„De mâine, vom fi şi noi în capitală. Nu ne impresionează cu nimic faptul că va fi şi preşedintele în Piaţa Revoluţiei. Va trebui să plece şi el, chiar dacă va fi ultimul care va ieşi de pe scena politică”, a declarat Bogdan Cărăuşu, organizatorul protestului de la Botoşanii.
Asta devine patetic. Ce vrea el ..parca ar fi ala cu medicamentele