Un botoşănean condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni la regimul rutier a fost extrădat din Italia şi încarcerat în Penitenciarul Botoşani în vederea executării pedepsei.
Ionuţ G. de 23 de ani, din Copălău, a reuşit să plece din ţară anul trecut, înainte de a fi condamnat definitiv.
A ajuns în Italia, unde a fost prins de carabinieri în timpul unor furtişaguri. Trimis în ţară, tânărul cere rejudecarea, întrucât a fost condamnat în lipsă.
Seria isprăvilor care l-au trimis după gratii a început pe 15 aprilie 2012, când tânărul a fost prins pe un drum comunal din Copălău la volanul unui autoturism, deşi avea permisul de conducere suspendat. Poliţiştii l-au pus să sufle în etilotest, dar acesta a refuzat inclusiv recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Pe 8 noiembrie 2012, Ionuţ G. conducea un autoturism, tot cu permisul suspendat, izbindu-se într-o altă maşină, după care a fugit. S-a ales atunci cu un alt dosar penal. Iar isprăvile nu s-au oprit aici.
În Italia, tânărul a fost prins mai întâi în august 2014 în timp ce fura, împreună cu un alt tânăr român, carburant dintr-un camion militar rămas în pană pe drum.
O lună mai târziu, a fost prins, împreună cu un alt botoşănean, în parcarea unui restaurant, la scurt timp după ce a furat 12 sticle de vin vechi.
Arestat la domiciliu, tânărul a fost condamnat şi de Tribunalul din Siracusa.