La finele săptămânii care s-a încheiat a avut loc ultima activitate din proiectul Atelierele Buzz-jurnalism pentru copii și adolescenți derulat de Asociația Buzzmedia și finanțat de Primăria Botoșani.
Activitatea a avut loc, sâmbătă, la sala George Enescu a Hotelului Rapsodia, în mijlocul a zeci de copii, cu toții mici reporteri ai ziarului Buzz sau prieteni ai acestora.
Conferința de închidere a proiectului amintit, așa cum s-a intitulat activitatea de sâmbătă a fost structurată pe două părți. În prima parte a avut loc prezentarea activităților care s-au desfășurat anul acesta în cadrul acestui proiect, iar în partea a doua, copiii și invitații lor printre care îi amintim pe coordonatorul Centrului Europe Direct Botoșani, Radu Căjvăneanu, bibliotecarul Alexandru Vasilache sau meșterul popular, Petrică Timofciuc s-au bucurat de lansarea primei televiziuni dedicate adolescenților.
Este vorba despre o platformă web de știri în cadrul căreia copiii au gândit și o secțiune dedicată televiziunii.
Organizatorii au spus că secțiunea dedicată televiziunii online va cuprinde în cel mai scurt timp emisiuni realizate și prezentate chiar de către copii, dar și transmisii live de la activități și evenimente care au loc în școli și nu numai.S-a vorbit la evenimentul de sîmbătă chiar și de o
grilă de programe, astfel că micuții reporteri pregătesc deja un jurnal de știri, unul cu știri sportive, o emisiunea muzicală, rubrici culturale sau un matinal pentru copii. Emisiunile vor fi lunare pentru a nu împovăra timpul alocat școlii și celorlalte activități în care sunt implicați copiii-reporteri.
Prezent la eveniment, Alexandru Vasilache, bibliotecar la filiala Grivița a Bibliotecii Mihai Eminescu, le-a făcut micuților cadou și o poezie cu ocazia evenimentului de lansare a micii lor televiziuni. „Jurnaliștii mici fac spectacol/Iar din Buzz fac pasiune/Și -au creat azi un miracol/ Mica lor televiziune”, este o strofă din poezia pe are au auzit-o micii reporteri.
Siteul televiziunii adolescenților poate fi accesat aici. Cei care vor îi pot vota deja și pe micuții care s-au înscris pentru a prezenta moda copiilor în ziarul Buzz. Înscrierile pentru micuții care doresc să prezinte moda și care doresc să beneficieze de un super portofoliu de fotografii se pot face la [email protected].