Un bărbat care a mers, sâmbătă, să taie un copac într-o pădure din județul Botoșani a murit strivit de un copac. Este vorba de Victor Iacob, un bărbat din Tudora, care a mers în pădurea de la marginea localității
La un moment dat, acesta a încercat să tragă cu un utilaj TAF copacul pe care il tăiase parțial cu o drujbă, însă arborele a căzut lovindu-l în cap.
Bărbatul de 46 de ani se afla împreună cu fratele său, iar acesta a anunțat imediat autoritățile.
Victima a fost transportată la spital, însă la scurt timp a încetat din viață.