Patronul unui club din municipiul Botoșani a anunțat că o parte din profitul obținut, sâmbătă seară, va fi donat celor afectați de tragedia din Capitală.
„Astăzi (n.r. sâmbătă), ca urmare a tragicului eveniment din Clubul Colectiv din București, gândurile noastre merg spre victime și familiile lor. În aceste momente grele, gesturile fac mai mult decât o mie de cuvinte, prin urmare, vom respecta programul normal de funcționare, iar o parte din profiturile obținute în această seară, prin aportul nostru și al oaspeților Grand Irish Pub și Opium Club, vor fi donate celor afectați de această tragedie”, a spus Răzvan Baltă.
Vă reamintim că 27 de persoane au murit, iar alte aproape 150 au fost rănite după un incendiu care a avut loc în Clubul Colectiv din București.