Antrenorul FC Botoșani, Cristi Pustai, speră într-o nouă victorie a echipei sale în campionat și, totodată, speră ca după meciul de luni FC Botoșani să depășească ACS Poli Timișoara în clasament.
„Acest meci este foarte important pentru noi pentru că în cazul unei victorii am depăşi echipa din Timişoara în clasament şi asta ar fi foarte bine. Sunt trei puncte importante puse în joc pe care trebuie să le acumulăm în clasament pentru că precis în play-out toate echipele vor fi foarte apropiate”, a afirmat Pustai.
El consideră că partide cu echipe de talia Timișoarei pot crea avantajul obținerii unor puncte necesare salvării de la retrogradare.
„„Cu Timişoara sper să fim aceeaşi echipă agresivă, în sensul bun al cuvântului, care am fost cu Tg. Mureş şi Craiova, cu apetit de a înscrie şi să ne adjudecăm victoria. Nu pot spune că avem prima şansă pentru că se întâlnesc două echipe cam apropiate valoric. Faptul că jucăm însă acasă…dar nu cred că are vreo importanţă cine e favorit sau nu. Contează doar cât de potent eşti la ora jocului. Timişoara este o echipă care la încpeut de campionat a fost alcătuită pentru a prinde play-off-ul. E o echipă solidă, aşsezată bine în teren, o echipă care primeşte foarte puţine goluri. Să vedem ce va fi”, a mai spus Pustai.
Tehnicianul FC Botoșani invită susținătorii echipei să fie prezenți la stadion la meciul de luni, care va începe la ora 18.00.