Deputatul Cristian Roman (PNL) s-a arătat deranjat de numeroasele apariţii în presă a senatorului Doina Federovici (PSD) şi la temele publice abordate de aceasta, de la agricultură până la reducerea TVA la apă.
Roman susţine că Federovici s-a transformat în „Monitorul Oficial” sau „agenţia de informaţii a judeţului”.
„Ea este pentru judeţul nostru un fel de agenţie de informaţii. Nu vreau să spun că nu este bine să comunici. Este bine şi este corect, dar cred că în toate acestea trebuie să existe o limită a bunului simţ şi de competenţă”, a spus Roman.
Acesta spune că o ştie pe Federovici de pe timpul când era director la Direcţia pentru Statistică şi nu a fost impresionat de calităţile ei.
„Sunt surprins că avem un aşa mare specialist în judeţul nostru. Nu am avut habar atâta amar de ani că avem un specialist care se pricepe la absolut toate. O vorbă din bătrâni spune că cine se pricepe la toate nu se pricepe nimeni la nimic”, a adăugat Cristian Roman.
Fostul prefect ia în calcul varianta să îi facă un cadou inedit senatorei social- democrat: o tobă.
„Eu i-aş recomanda doamnei senator să fie mai atentă şi să evite ridicolul, pentru că este deja jenant, iar dacă dumneaei nu va voi acest lucru eu îi promit că în numele PNL îi cumpăr o tobă şi i-o fac cadou”, a mai spus Roman.