Un autocar a fost implicat, vineri dimineaţă, într-un accident la ieşirea din municipiul Botoşani. Evenimentul a avut loc în pădurea de la Zăiceşti când un autocar al firmei Trans Bus Codreanu ce mergea pe ruta Dorohoi-Botoşani-Braşov s-a izbit într-un autoturism Audi A 4 ce venea din sensul opus.
Din fericire nu au rezultat victime, însă cei doi şoferi nu s-au pus de acord cu privire la producerea accidentului şi au fost chemaţi poliţiştii.
Şoferul autocarului susţinea că autoturismul Audi avea o maşină în faţă, iar prima maşină a frânat astfel încât acesta a tras stânga de volan după ce a frânat pentru a evita un impact, însă a pătruns pe contrasens şi s-a izbit în autocar. De cealaltă parte, şoferul autoturismului susţinea că de fapt autocarul a intrat într-o depăşire ajungând pe contrasens şi izbindu-se în maşina sa.