Un tânăr de 22 de ani, care a susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere în urmă cu trei zile, a lovit o bătrână care se angajase neregulamentar în traversarea străzii. Este vorba de Viorel Ispir, din Ștefănești, care se îndrepta, joi după amiază, cu mașina spre casă.
La ieșirea din Trușești, acesta a dat peste o femeie de 71 de ani. Cel mai probabil, tânărul avea viteză, dovadă fiind urmele puternice de frânare de la fața locului.
Femeia este suspectată de fractură de bazin. Ea a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Mavromati.