Un procuror din Botoşani a fost pus acuzare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru comiterea infracţiunilor de cumpărare de influență şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Este vorba de procurorul Mihaela Juravle de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, faţă de care procurorii DNA au dispus instituirea măsurii de control judiciar pentru 60 de zile.
Potrivit procurorilor, aceasta ar fi încercat să obţină, prin intermediul unui fost senator sucevean, în prezent om de afaceri, o promovare în funcţie.
„În perioada 14 octombrie- 11 noiembrie 2014, inculpatul Haucă Teodor a pretins că are influență asupra membrilor Secțiilor de judecători și de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, promițându-i inculpatei Juravle Mihaela, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani că, prin intermediul cunoștințelor din lumea judiciară sau politică, îi va determina pe membrii acestor secții să aprobe, fie transferul, fie numirea acesteia în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, respectiv judecător la Judecătoria Rădăuți, Judecătoria Suceava sau Judecătoria Botoșani”, se arată în comunicatul DNA.
În schimbul traficării influenței, Haucă Teodor i-a pretins Mihaelei Juravle ca, în urma ocupării uneia dintre aceste noi funcții, să îi asigure atât acestuia, cât și firmelor administrate de acesta, protecția în plan juridic.