Sensul giratoriu din intersecţia Bulevardul Eminescu cu Strada Petru Rareş nu va putea fi finalizat până la sfârșitul anului. Pe 27 octombrie, se deschid ofertele pentru lucrările de construcție, iar abia la începutul lunii noiembrie va fi stabilit constructorul, asta în cazul în care nu vor fi contestații.
”Nu cred că sensul giratoriu va fi gata până la sfârșitul anului decât începerea șantierului, eventualele amenajări. Aici avem o situație în care trebuie să lucreze constructorul în sezonul rece și turnarea stratului asfaltic se face doar dacă sunt temperaturi pozitive. Se pot face celelalte lucrări care nu presupun restricții de temperatură”, a spus viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Investiția se ridică la 600.000 lei.