Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au întocmit dosar penal unui tânăr din Mihăileni, care conducea un tractor neînmatriculat.
Un echipaj format din poliţişti de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit, joi după-amiază,un tractor care circula pe drumul Rogojeşti- Mihăileni şi care era condus de Dănuţ B., în vârstă de 27 de ani.
La solicitarea poliţiştilor de frontieră, tânărul nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare al tractorului. În urma verificărilor, lucrătorii noştri au constatat că tractorul nu este înmatriculat sau înregistrat, motiv pentru care au întocmit pe numele cetăţeanului lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”.