Soarta societății Parc Industrial va fi decisă de consilierii județeni în ședința din luna octombrie

cj fara turcanuConsilierii județeni vor decide până la sfârșitul lunii octombrie dacă vor închide sau nu societatea Parc Industrial din subordinea Consiliului Județean. Radu Judele, administratorul județului, a declarat că urmează să facă o informare pentru ședința ordinară de Consiliul Județean vizavi de situația acestei societăți, iar în cazul în care se va decide ca societatea să-și continue activitate, atunci va fi organizat concurs pentru constituirea consiliului de administrație.

like facebookTrebuie să selectăm consiliul de administrație, cei cinci membri pot fi de oriunde de pe piață. Va fi concurs, iar candidații vor trebui să îndeplinească criteriile Ordonanței 109, după care acel consiliu va numi un director interimar. Însă, consilierii pot decide să închidem societatea, chiar dacă am primit acel teren de la Primăria Bucecea pentru parcul industrial”, a spus Judele.

Societatea Parc Industrial nu mai are obiect de activitate după închiderea pieței de la mall. Consilierii județeni au decis în urmă cu câteva luni și dizolvarea societății Eco-sal, însă o societate în subordinea Consiliului Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *