Un şofer botoşănean a produs, marţi dimineaţă, un accident mortal în judeţul Iaşi.
Ionuţ Coşman, de 22 de ani, din comuna Mihăileni, se afla la volanul unui Mercedes şi venea dinspre Iaşi spre Târgu Frumos. În localitatea Sârca pe fondul vitezei a ratat o curbă şi a ajuns poe contrasens unde a lovit frontal un autoturism Peugeot care circula regulamentar şi în care se aflau cinci pasageri.
În urma impactului unul dintre pagagerii autoturismului Peugeot a decedat, iar alţi doi au fost răniţi. De asemenea tânărul din Botoşani a fost rănit grav.
Poliţiştii au declanşat o anchetă, la faţa locului ajungând inclusiv pompierii care au împrăştiat cu antiderapant în zonă.