Un accident cu șapte răniți a avut loc, duminică după-amiază, în localitatea suceveană Stroiești. Cinci persoane din localitatea botoșăneană Corni și două din Suceava au ajuns la spital după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit, scrie SuceavaNews.
Potrivit polițiștilor, Marius Feducel, din Corni, de 26 de ani, conducea un Opel Astra dinspre Ilișești spre Stroiești. Într-o curbă în care era limitare de viteză de 30 km/h, el nu a adaptat viteza, a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un Seat condus de suceveanul Iulian Lucău, de 30 de ani.
În mașina botoșăneanului se mai aflau Corina Bucă, de 22 de ani, Ionuț Feducel de 25 de ani, și Dumitrița Feducel, de 27 de ani, dar și Constantin Bucă de 23 de ani. Aceștia se întorceau de la cules bureți.
Iulian Lucău era în mașină cu soția sa, Veronica, de 26 de ani.
La locul accidentului au ajuns mai multe ambulanțe care au transportat răniții la spital. Cei mai mulți aveau politraumatisme.