Fostul inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean, Daniel Botezatu, acuză faptul că profesorii metodiști care aveau deja contracte încheiate cu Inspectoratul Școlar pentru funcția de metodist din 2012, valabile patru ani, au trebuit să se înscrie din nou la concurs și să fie băgați în aceeași ”oală” cu cei care au trebuit să susțină abia în acest an concurs pentru această funcție. El spune că o astfel de procedură a fost aplicată doar de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, nu și de celelalte inspectorate din țară și spune că mulți dintre profesorii valoroși nu s-au înscris la concurs pe motiv că vor fi favorizați doar membrii PSD.
”Îmi exprim îndoiala că acestă procedură este legală, atâta vreme cât o parte din noi avea contracte încheiate în 2012 și care erau valabile doi ani. Se spune foarte clar că încetarea contractului se face cu acordul părților. Contractul respectiv era valabil, lucru care l-au înțeles inspectoratele din țară, numai unul singur nu a înțeles, Inspectoratul Școlar Botoșani. Foarte mulți dintre profesorii valoroși ai județului nu s-au prezentat la concurs având experiența concursurilor trucate pentru funcția de inspector școlar general, pentru inspectori școlari, unde s-au prezentat la concurs doar membri PSD ”, a spus Botezatu într-o conferință de presă.