Doi tineri dornici de adrenalină au furat un camion de la o balastieră şi au ieşit la plimbare. Din nefericire pentru ei, plimbarea a fost de numai şapte kilometri deoarece nu au ştiut să decupleze frâna de mână.
Totodată, din greşeală, aceștia au ridicat bena şi agăţat cu aceasta tot ce au prins pe traseu, de la crengi de copaci şi fire de electricitate.
Daniel Cudalbă şi Alexandru Darie, ambii de 23 de ani, au ajuns întâmplător în apropierea balastierei deţinute de firma Vulturi SRL. Ei se plimbau, alături de alți tineri din Corni, cu o mașină care a rămas împotmolită. Crezând că nu mai au motorină, și-au propus să intre în balastieră și să fure motorină de la camioanele parcate în interior.
Ajunşi la unul dintre camioane, cei doi au observat portiera deschisă şi, când au intrat în cabină, au găsit şi cheile în contact.
Daniel Cudalbă, care nici măcar nu avea permis, s-a urcat la volan şi a pornit maşina plecând la plimbare. Problema a fost că frâna de mâna era cuplată, iar tinerii nu ştiau cum să o decupleze. Din greşeală, aceștia au ridicat bena și au mers şapte kilometri, timp în care au rupt crengi de copaci şi fire de curent electric. Ulterior, aceștia au abandonat camionul defect, însă nu înainte de a mai scotoci cabina şi a de a fura un telefon.
Acum, tinerii au fost trimiși în judecată pentru furt. În plus, propritarii firmei cer despăgubiri de 9.000 de lei de la cei doi, atât cât a costat reparația mașinii.