În perioada 5-23 octombrie, Inspectoratul Școlar Judeţean Botoșani va beneficia de consultanţă gratuită din partea unui expert german, prin programul Senior Expert Service (SES). Proiectul vizează îmbunătăţirea comunicării și colaborării dintre școală și familie și orientarea școlară și profesională a elevilor. Activităţile se vor desfășura la I.Ș.J. Botoșani, dar și în unităţi de învăţământ sau instituţii educaţionale. De asemenea, având în vedere tematica proiectului, s-au programat vizite la Instituţia Prefectului – judeţul Botoşani, la Primăria Municipiului Botoşani și la A.J.O.F.M. Botoșani.
”Ne dorim facilitarea legăturii dintre familii, personalul şcolii şi comunităţii, dezvoltarea relaţiilor de colaborare între profesori, elevi şi părinţi, o orientare educaţională şi profesională mai bună„, a declarat Mihaela Huncă, inspector şcolar general al IȘJ.
În cadrul proiectului sunt prevăzute întâlniri interactive între părinți, profesori, elevi și expertul german, cu scopul de a facilita comunicarea și colaborarea dintre familie și școală și de a găsi soluții privind orientarea școlară și profesională; activități de informare și consiliere; cursuri, ateliere de lucru; consiliere cu privire la alegerea școlii și carierei viitoare.
”Sunt pentru prima dată în România. M-am alăturat organizației de experți în domeniul educațional, organizație care are reprezentanți în 80 de țări, persoane care vin cu scopul de a face un schimb de experiență în domeniul educațional cu țările pe care le vizitează. Scopul este de îmbunătățirea cooperării între familie și școală și consilierea profesională a elevilor, dar nu în ultimul rând metoda de a învăța copiii pentru viață în afară de a le preda doar cunoștințe”, a spus expertul german, Ursula Tiedemann.