Președintele Colegiului Medicilor din Botoșani, Doru Culiceanu, consideră că guvernații au făcut o nedreptate mărind doar salariile personalului medical din unitățile spitalicești și nu și pe cele ale asistenților medicali din cabinetele medicilor de familie. El spune că majorarea de 25% aplicată de la 1 octombrie personalului medical din spitale ar fi fost bine venită și pentru asistenții medicali care activează în domeniul medicinei de familie.
”Ce facem cu asistenții din cabinetele medicilor de familie? Această ordonanță spune că personalul medical din unitățile sanitare publice, dar tot asistenți sunt și partenerii noștri care lucrează în echipă cu medicul de familie. Firesc ar fi ca și ei să beneficieze la salariul de bază de această mărire. Sunt cazuri unde retribuția pe care o are asistentul medical nu este minimum ca prevăzut pe ramură sanitară ca și funcție, dar indiferent de cuantumul pe care îl primește 25% este bine venit. Înțelegem, nu este de unde și medicii de familie sunt priviți ca și entități private dar cred că s-ar fi putut face ca valorile punctelor per capita să fie cu 25% modificat în sus”, a spus Culiceanu.
În județul Botoșani sunt 168 de medici de familie și aproape 200 asistenți medicali. Un asistent medical primește un salariu de 1500 lei.