Medicii de familie botoșăneni sunt revoltați pe părinții care refuză să își vaccineze copiii. Ei spun că vaccinarea are rolul de a ține la distanță bolile grave și recomandă părinților ca înainte de refuz să se informeze corect cu privire la beneficiile vaccinului.
”S-a constatat că afecțiuni care au fost eradicate pe teritoriul României și unele țări din jur au reapărut, cum ar fi poliomielita și variola, datorită și faptului că există această liberă circulație. A apărut o tendință periculoasă și indusă, că mai bine să lași organismul să-și dezvolte imunitatea singur decât să intervii prin metoda vaccinării, lucru care este total greșit. Consider că este o problemă de importanță publică și mondială ca atunci când un copil intră într-o colectivitate să facă dovada vaccinărilor și în felul acesta eu, ca individ, sunt protejat de politica sanitară a țării în care trăiesc, ca să nu fiu supus unor riscuri de la persoane care nu au fost vaccinate”, a spus medicul Doru Culiceanu, președintele Colegiului medicilor Botoșani.
El spune că sunt părinți care refuză vaccinarea copiilor, întrucât nu li s-a explicat despre importanța efectuării vaccinului, astfel încât ia o decizie informată.
”Să se gândească că răspund de destinul copiilor lor”, a mai spus medicul botoșănean. Nouă vaccinuri: cele impotriva tuberculozei, hepatitei B, difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, oreionului si rubeolei, vor deveni obligatorii in cazul copiilor, cel mai probabil de anul viitor.
Cu toata stima, domnule doctor, daca simtiti ca nu sunteti protejat cand aveti in jur persoane care nu au fost vaccinate iar dvs ATI FOST VACCINAT inseamna ca nu credeti in vaccin, in puterea lui de a va apara! Deci va contraziceti! Ori va protejeaza vaccinul, ori nu?!!